sâmbătă, 9 februarie 2013

Chist pancreatic


Chist pancreatic


Marea glandă digestivă -pancreasul, localizat în cavitatea abdominală - este unul dintre cele mai importante organe digestive. Partea exocrină a glandei produce zilnic o cantitate de circa 1 l de suc digestiv necesar la digerarea proteinelor, grăsimilor, carbohidraţilor._41381361_pancreatic_cancer.gifCe este chistul pancreatic?
Sucul pancreatic conţine şi bicarbonatul necesar la neutralizarea sucului gastric.
Chistul pancreatic este o cavitate mai mare sau mai mică, formată în ţesutul glandei, ce conţine lichid, în cavitate se găsesc lichid tisular, suc digestiv şi resturi de ţesut necrozat.
Pancreasul cu chisturi nu îşi poate îndeplini corespunzător funcţia, orificiul de evacuare al sucului digestiv se blochează la chist, în intestin ajungând o cantitate mai mică din acesta. Chistul voluminos apasă pe organele, ţesuturile învecinate.

Apariţia chistului pancreatic
Chistul pancreatic poate fi adevărat sau pseudo-chist.
Chistul pancreatic adevărat
Suprafaţa interioară a chistului adevărat este acoperită de un strat epitelial de sine stătător. Modificarea poate fi cauzată de o afecţiune congenitală, tulburarea celorlalte glande exocrine (mucoviscidoză) sau blocarea mecanică a unui orificiu de evacuare a sucului pancreatic datorită unui calcul, unei tumoare sau unui parazit.
SIMPTOME
□ stare generală de boală
□ senzaţie de saturaţie
□ durere şi presiune în partea superioară a abdomenului
□ inflamaţie palpabilă în partea superioară a abdomenului
□ paloare, febră, stare de şoc
Pseudo-chistul pancreatic
Suprafaţa interioară a pseudo-chistului nu este acoperită de un strat epitelial de sine stătător, astfel nu este vorbă de un chist real în adevăratul sens al cuvântului. Pseudo-chistul apare de regulă în urma unei pancreatite. Ca urmare a pancreatitei o parte a ţesutului glandular se necrozează, în locul acestuia se formează o cavitate cu lichid şi ţesut necrozat. Pseudo-chistul poate apare şi în urma unor leziuni.
Tratamentul chistului pancreatic
Chistul mic, fără simptome, adesea rămâne neobservat şi dispare spontan. în acest caz intervenţia medicului nu este necesară.
Chistul mare, care cauzează probleme, se îndepărtează pe cale chirurgicală, în cursul intervenţiei conţinutul chistului este evacuat în intestin sau stomac, pentru o eliminare continuă.
Conţinutul chistului poate fi evacuat şi printr-o intervenţie laparoscopică, printr-un tub introdus prin peretele abdominal, pe lângă drenaj şi aspirare continuă. După drenare cavitatea chistului se lipeşte.
Dacă chistul nu se vindecă nici în ciuda intervenţiilor de mai sus, trebuie îndepărtată o parte a pancreasului, deoarece fisurarea spontană a chistului poate provoca o catastrofă abdominală gravă, peritonită, hemoragie, şoc.

Ce are de făcut bolnavul
Formarea chistului cauzat de pancreatită poate fi prevenită printr-o alimentaţie corectă şi consum moderat de alcool.
Chisturile formate nu pot fi tratate pe cont propriu, cu preparate de casă.
IMPORTANT!
Ca urmare a consumului excesiv de alcool poate apare pancreatită, iar pe fondul acesteia chisturi pancreatice. Consumul zilnic de 20 g de alcool (4 cutii de bere de 0,5 I) pe termen lung dăunează pancreasului!
Când ne adresăm medicului?
în caz de indispoziţie generală şi de durere bruscă sau persistentă ce se intensifică treptat în partea superioară a abdomenului, adresaţi-vă obligatoriu medicului.
Cum procedează medicul
Durerile abdominale pot fi cauzate de numeroase afecţiuni. Examinarea generală, palparea abdomenului, examenul sângelui, diagnosticarea ecografică, respectiv tomografie computerizată formează o imagine exactă despre modificările pancreasului.

Evoluţia bolii
Evoluţia bolii nu este specifică. Chisturile mici în multe cazuri nu prezintă nici un simptom şi dispar spontan. Chistul mare, care creşte continuu, cauzează probleme abdominale intense, senzaţie de saturaţie, stare generală de rău. Modificarea identificată şi tratată la timp se vindecă fără complicaţii. Formarea de chisturi adesea recidivează, acestea pot reapărea.
Pericole, eventuale complicaţii
Chisturile pancreatice netratate pot cauza complicaţii grave, periculoase. Chistul de dimensiuni mari poate apăsa organele învecinate, de exemplu căile biliare, cauzând probleme de eliminare a bilei, hepatită. Fisurarea spontană a chistului de dimensiuni mari poate fi letală.