Salvaţi raţa cu cap alb!

Efectivul mondial de raţe cu cap alb este estimat la aproximativ 28 000 de păsări, deci viitorul speciei ar putea fi considerat asigurat.Raţa cu cap alb este singura specie de raţă cu coada alcătuită din pene extrem de dure, ce trăieşte în libertate în Europa şi Asia. Specia este ameninţată de vânătoare şi restrângerea habitatului.

Supravieţuirea speciei depinde însă de câteva locuri de iernat neprotejate, deci viitorul păsărilor ar fi serios ameninţat dacă într-una din aceste regiuni ar avea loc o catastrofă naturală.

Răspândirea

Raţa cu cap alb are o arie de răspândire uriaşă, însă peste tot apare în efective mici şi de aceea astăzi este încadrată oficial printre speciile rare. în Spania, Algeria, Turcia, Iran, Tunisia, precum şi în ţara noastră, trăiesc populaţii izolate, extrem de reduse numeric. Principala arie de răspândire a speciei este reprezentată de Asia, în special Kazahstan şi vestul Siberiei.
Spre deosebire de populaţiile europene, ce sunt alcătuite în special din păsări statornice, majoritatea populaţiilor asiatice sunt migratoare. Acestea părăsesc locurile de clocit nordice în septembrie şi octombrie şi revin abia în luna aprilie.
In perioada de clocit raţele cu cap alb trăiesc în spaţiile deschise, pe malul lacurilor mai mici, aflate în apropierea apelor mai mari. Deşi păsările trăiesc aproape exclusiv în apele dulci, uneori pot fi întâlnite şi în lagunele împrejmuite de vegetaţie deasă şi în mlaştinile cu apă de amestec. Deoarece păsările clocesc în habitate atât de diferite, este practic imposibilă protecţia lor eficientă în perioada de reproducere.

Suprafeţele mlăştinoase reduse preferate de aceste păsări, sunt tot mai frecvent drenate. Multe teritorii mlăştinoase se află în bazine închise, iar în astfel de locuri substanţele pesticide şi fertilizanţii pot produce uşor intoxicaţii.
Iarna păsările se adună în număr mare în anumite locuri. Aproape întreg efectivul asiatic iernează în regiunea Burdur din Turcia, unde au fost observate peste 9000 de păsări. Alte 1000 de păsări iernează în Pakistan şi Tunisia.

Zborul greoi

Păsările au aripi relativ scurte şi rotunjite şi corpul robust, motiv pentru care zborul lor este greoi. Pentru a decola trebuie să „alerge” prelung pe suprafaţa apei, timp în care lovesc energic din aripi. Din acest motiv păsările sunt observate rar în aer, deoarece în caz de pericol mai degrabă se scufundă.  Deoarece picioarele mari sunt dispuse foarte posterior, păsările se deplasează neîndemânatic pe uscat şi parcurg doar distanţe scurte, în mod asemănător pinguinilor.
Deoarece păsările sunt neîndemânatice în aer şi pe uscat, reprezintă o pradă uşoară pentru vânători.

Programe de creştere

Perioada de clocit a raţelor cu cap alb începe la sfârşitul lunii mai. Acestea îşi construiesc cuibul în vegetaţia deasă de sol, însă frecvent folosesc cuibul altor păsări acvatice. Din acest motiv creşterea păsărilor a devenit încununată cu succes, doar după aşezarea primelor cuiburi pregătite artificial.

După împerechere femela depune 6-8 ouă, pe care le cloceşte timp de 25-26 de zile. Raţa cu cap alb depune printre cele mai mari ouă din lumea raţelor. Acestea sunt frecvent mai grele decât femela în sine. Din acest motiv pentru a cloci femela trebuie să fie bine hrănită şi sănătoasă. Păsările subnutrite sau epuizate îşi finalizează rar clocitul. Faptul că raţa cu cap alb depune ouă mari, este probabil un semn al adaptării. Aceasta deoarece este foarte important ca puii să vină pe lume bine dezvoltaţi, pentru a putea imediat să înoate, să se scufunde şi să se îngrijească singuri. Puii eclozionaţi în captivitatea sunt-capabili să se scufunde la doar şapte minute după apariţie.

Raţele cu cap alb sunt crescute cu succes în Anglia, de unde sunt transportate în alte ţări europene, în care specia a dispărut. Puii crescuţi artificial în Slimbridge, provin din populaţiile estice. în Spania se intenţionează iniţierea unui program, ce cuprinde folosirea păsărilor provenite din vestul ariei de răspândire. Ulterior aceste păsări ar putea fi introduse în Corsica şi Italia.

Măsuri de protecţie
Măsuri locale

In 1988, mai multe organizaţii ecologiste au elaborat un plan în scopul salvării raţei cu cap alb. Măsurile s-au concentrat asupra regiunilor europene, asiatice şi nord-africane. în Turcia, Kazahstan, Iran şi Pakistan, în centrul atenţiei a fost protecţia regiunilor umede. în 1990 ecologiştii au înaintat o petiţie guvernului turc, în care au cerut interzicerea vânătorii raţei cu cap alb şi transformarea în spaţii ocrotite a suprafeţelor umede. Din păcate cererea a fost ignorată. însă o petiţie înaintată de ecologişti guvernatorului regiunii Burdur, a condus la interzicerea în regiune a vânătorii acestei specii.

Protecţia habitatului

Deoarece efectivele de raţe cu cap alb trăiesc răsfirate, nu este posibilă o protecţie cuprinzătoare a acestora. Stabilirea teritoriilor ce trebuiesc puse sub ocrotire, este sarcina cercetătorilor de pe teren. Până astăzi au fost puse sub protecţie aproximativ jumătate din teritoriile de clocit şi iernat ale raţei cu cap alb, de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi din Turcia. Deşi în aceste regiuni, precum şi în Pakistan şi Iran, raţa cu cap alb este specie protejată, păsările sunt vânate şi astăzi. Din acest motiv numărul controalelor pe teren a fost sporit şi s-au iniţiat campanii de informare a   publicului. Majoritatea locurilor de iernat şi clocit din Europa, precum şi din nordul Africii, sunt protejate. Frecvent teritoriile sunt îngrădite, însă efectivele de raţe ce trăiesc aici sunt în continuare scăzute, astfel încât ecologiştii mai au mult de muncă. în Spania şi Algeria principala sarcină a ecologiştilor este protecţia habitatelor speciei şi împiedicarea vânătorii ilegale. Următorul scop este găsirea unor teritorii umede pe care raţele cu cap alb nu mai trăiesc şi punerea acestora sub protecţie. Astfel ca un pas următor se poate trece la reintroducerea speciei în aceste zone.