Auzul
Cum auzim?
In timpul mişcării sau ciocnirii între ele, obiectele produc unde sonore. Acestea sunt vibraţii ale aerului, care sunt percepute de ureche, care le transformă în senzaţie auditivă în ureche ajung, numeroase sunete, de la zumzetul insectelor, până la zgomotul infernal provocat de avioanele cu reacţie.Atunci când auzim ceva, de fapt urechea noastră este atinsă de vibraţiile unduitoare ale presiunii atmosferice. Urechea transformă undele sonore în impulsuri electrice, pe care le transmite mai departe la creier, care la rândul său decodifică semnalele. Urechea se obişnuieşte treptat cu sunetele, iar cu timpul învăţăm şi sensul acestora.
Urechea este împărţită în 3 părţi: urechea externă, medie şi internă. De urechea externă aparţine pavilionul (sau conchia auriculară), singura componentă vizibilă, precum şi conductul auditiv extern.
Partea vizibilă a urechii numită pavilionul urechii, captează undele sonore din aer asemeni unei antene parabolice şi le transmite prin canalul auditiv spre urechea interioară. Undele sonore captate de urechea exterioară trecând prin canalul auditiv exterior pun în mişcare membrana timpanică aflată pe intrarea urechii medii.
Partea vizibilă a urechii numită pavilionul urechii, captează undele sonore din aer asemeni unei antene parabolice şi le transmite prin canalul auditiv spre urechea interioară. Undele sonore captate de urechea exterioară trecând prin canalul auditiv exterior pun în mişcare membrana timpanică aflată pe intrarea urechii medii.
Urechea medie reprezintă cam a opta parte din urechea externă, fiind de fapt o mică cavitate “săpată” în oasele craniului. Este delimitată spre exterior de membrana timpanică, dar printr-un conduct subţire, numit trompa lui Eustache, comunică şi cu cavitatea nazală. Din acest motiv presiunea externă corespunde cu presiunea din urechea medie. Dacă presiunea atmosferică se modifică brusc, urechea se adaptează în scurt timp la schimbare, dar până atunci e posibil să “pocnească”.
In cavitatea urechii medii se găsesc trei oscioare, aşa-numitele oscioare auditive. Fiecare dintre ele are o formă caracteristică: unul este ciocănaşul (malleus), celălalt nicovala (incus), iar al treilea scăriţa (stapes). Vibraţiile membranei timpanice se transmit mai întâi la ciocănaş, apoi la nicovală şi scăriţă, iar de acolo la fereastra ovală, situată la limita dintre urechea medie şi cea internă.
In urechea internă cochlea, (sau melcul) transformă vibraţiile în impulsuri electrice care sunt transmise la creier, având totodată un rol important în menţinerea echilibrului. Legătura dintre urechea internă şi creier este realizată prin intermediul nervului auditiv care la nivelul melcului trimite mai multe prelungiri. Cele trei conducte semicirculare umplute cu un lichid, respectiv cavitatea numită vestibulum, care este compartimentată în saculă şi utriculâ, sunt de fapt organele echilibrului.
In cavitatea urechii medii se găsesc trei oscioare, aşa-numitele oscioare auditive. Fiecare dintre ele are o formă caracteristică: unul este ciocănaşul (malleus), celălalt nicovala (incus), iar al treilea scăriţa (stapes). Vibraţiile membranei timpanice se transmit mai întâi la ciocănaş, apoi la nicovală şi scăriţă, iar de acolo la fereastra ovală, situată la limita dintre urechea medie şi cea internă.
In urechea internă cochlea, (sau melcul) transformă vibraţiile în impulsuri electrice care sunt transmise la creier, având totodată un rol important în menţinerea echilibrului. Legătura dintre urechea internă şi creier este realizată prin intermediul nervului auditiv care la nivelul melcului trimite mai multe prelungiri. Cele trei conducte semicirculare umplute cu un lichid, respectiv cavitatea numită vestibulum, care este compartimentată în saculă şi utriculâ, sunt de fapt organele echilibrului.
Melcul este străbătut de 3 canale umplute cu lichid. în canalul cochlear se găsesc nişte cili situaţi în mai multe rânduri, totalitatea acestor celule senzoriale împreună cu membrana tectoriala alcătuind organul lui Corti: acesta este centrul organului auditiv. Vibraţiile care trec prin canalul cochlear pun în mişcare membrana bazalâ şi membrana tectoriala, care vor acţiona asupra cililor (celulelor senzoriale). Din aceste celule vor porni semnalele către creier, unde se transformă în senzaţie auditivă.
Cum se măsoară zgomotul?
Intensitatea sonoră - energia purtată de sunet - se măsoară în decibeli. Intensitatea sonoră a unei şoapte este de aproximativ 15 decibeli, murmurul produs de o clasă de elevi, de aproximativ 50 decibeli, zgomotul unei străzi aglomerate, de aproximativ 90 decibeli. Sunetele de peste 100 decibeli pot fi deja insuportabile. Un zgomot de o intensitate de 140 dB - produs de exemplu de un avion cu reacţie în timpul decolării - este aproape dureros şi poate afecta timpanul.
Odată cu înaintarea în vârstă, auzul slăbeşte treptat, mai ales datorită reducerii mobilităţii oscioarelor auditive, care nu mai pot transmite vibraţiile la urechea internă. Infecţiile urechii pot afecta membrana timpanică, sau pot influenţa activitatea oscioarelor auditive. Orice problemă legată de ureche necesită control medical.
Odată cu înaintarea în vârstă, auzul slăbeşte treptat, mai ales datorită reducerii mobilităţii oscioarelor auditive, care nu mai pot transmite vibraţiile la urechea internă. Infecţiile urechii pot afecta membrana timpanică, sau pot influenţa activitatea oscioarelor auditive. Orice problemă legată de ureche necesită control medical.
Diferitele forme ale slăbirii auzului pot fi cauzate de afectarea nervului auditiv. Zgomotele permanente, ca de exemplu cel al motoarelor din uzine, pot determina slăbirea auzului, la fel ca zgomotele de durată scurtă, dar de intensitate foarte mare. Volumul walkman-ului dat la maximun are deasemenea efecte negative asupra auzului.
