Acvila porumbacă

Acvila porumbacă este un vânător puternic şi îndemânatic. Aceasta îşi surprinde victimele prin faptul că atacă fulgerător, zburând din spatele dâmburilor sau a crestelor stâncoase.Ordin: Falconiformes
Familie: Accipitridae
Gen si specie: Hieraaetus fasciatus

Graţioasă acvilă porumbacă de dimensiuni medii, se încadrează printre cei mai îndemânatici vulturi. Frecvent prinde prăzi de o greutate apropiată de a sa. în perioada de clocit păsările cercuiesc la înălţime, pentru a-şi ocroti cuibul.

Mod de viaţă

Acvila porumbacă preferă regiunile montane şi stâncoase greu abordabile, unde găseşte stânci abrupte, prăpăstii adânci şi puţini arbori, în afara perioadei de clocit vânează în special pe suprafeţele deschise, deasupra regiunilor inundabile şi a dealurilor înierbate.

Acvila porumbacă îşi protejează curajoasă locul de clocit faţă de intruşii cu dimensiuni variate, ca de exemplu acvila de munte, vulturul pleşuv sur şi alte păsări răpitoare. Perechea clocitoare se ataşează strâns de teritoriul de clocit. Păsările îşi semnalează pretenţiile teritoriale printr-un cercuit continuu.

Păsările realizează uneori zboruri acrobatice în cadrul cărora se aruncă în gol cu aripile strânse. Prăbuşirea este întreruptă prin desfacerea penelor de vâslire, după care se înalţă din nou. Reprezentaţia este repetată uneori de chiar şi zece ori. Uneori una dintre păsări se înalţă cu o creangă în gheare, o aruncă în gol, iar perechea sa o prinde spectaculos după o serie de tumbe.

Reproducere

Comparativ cu dimensiunile sale, acvila porumbacă îşi construieşte un cuib mare. Masculul şi femela adună grămăjoare de crengi groase de trei centimetri şi lungi de un metru, din care construiesc un cuib uriaş, ce frecvent atinge lăţimea de chiar şi doi metri. Perechea începe construirea cuibului cu patru luni înainte de depunerea ouălor, iar în final cuibul este căptuşit cu crenguţe verzi. Pe parcursul anului, o pereche de acvile porumbace construieşte cel mult şase cuiburi, pe care le pot folosi alternant sau folosesc un singur cuib, pe care îl renovează  în mod regulat. Păsările cuibăresc de regulă pe promontoriile stâncoase, însă în unele regiuni şi în coroana arborilor. Ouăle sunt clocite de ambii părinţi, însă femela petrece mai mult timp pe acestea. Femela cloceşte aproape toată ziua şi întreaga noapte, iar masculul îi aduce hrană. După ce este schimbată de partenerul său la clocit, porneşte şi ea în căutarea hranei.

De regulă apar doi pui, însă în majoritatea cazurilor doar unul singur rămâne în viaţă. Dintre cei doi pui, întotdeauna puiul apărut primul, mai mare şi mai puternic, atinge vârsta maturităţii.

Ştiaţi că…
• Acvila porumbacă este un veritabil maestru al zborului. Aceasta a fost observată când s-a apropiat de jos de o coţofană în zbor, s-a întors în aer şi a prins pasărea mai mică.
• In limba engleză acvila porumbacă este numită şi „vulturul lui Bonelli”, în cinstea cercetătorului italian Franco Andrea Bonelli, ce a trăit în secolul al XVIII-lea. Acesta a trimis un exemplar din Sardinia, celebrului cercetător francez Louis Vieillot, care a făcut prima descriere ştiinţifică a acvilei porumbace. La sugestia acestuia, specia a fost numită după Bonelli.

Mod de hrănire şi vânătoare

In timpul vânătorii, acvila porumbacă utilizează tehnica atacului-surpriză. Păsările şi mamiferele sunt atacate printr-un zbor de prăbuşire iniţiat dintr-un loc de ascunziş, de regulă un arbore. Păsările sunt prinse frecvent în timpul decolării, dar şi în timpul zborului. La fel ca uliul, acvila porumbacă zboară cu îndemânare printre arbori şi arbuşti. Lanţurile montane fac parte şi ele din teritoriul de vânătoare, iar aici acvilele porumbace îşi surprind victimele printr-un zbor de planare aproape de nivelul solului, lansat din spatele promontoriilor stâncoase. Dacă perechea vânează împreună, una din păsări sperie prada, iar cealaltă o prinde. Prăzile acvilei porumbace sunt reprezentate de păsări şi mamifere de dimensiuni medii, iar uneori şi şerpi şi şopârle. Acvilele porumbace prind ciocârlii, potârnichi, pescăruşi, raţe sălbatice, iar uneori chiar şi stârci. Dintre mamifere atacă şoareci săritori, şobolani, iepuri de vizuină şi de câmp.
Spre deosebire de vulturii mai mari, ce consumă ocazional şi mortăciuni, acvila porumbacă se hrăneşte doar cu prăzi vii.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea: 65-74 cm, femela este mai mare decât masculul
Anvergura aripilor: 150-180 cm
Greutatea corporală: 1,5-2,5 kg
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 4-5 ani
Perioada clocitului: februarie-mai
Numărul ouălor depuse: 1-3, de regulă 2
Numărul clocirilor pe an: 1
Durata clocitului: 37-40 de zile
Vârsta părăsirii cuibului: 60-65 de zile
Mod de viaţă
Comportament: foarte teritorial; păsările trăiesc singuratice sau în perechi
Hrana: păsări şi mamifere de dimensiuni medii, unele reptile mici
Durata vieţii: 18 ani
Specii înrudite
Cea mai apropiată rudă îi este acvila porumbacă africană (H. spilogaster), ce în trecut a fost considerată o subspecie a acesteia.
Teritoriul de răspândire al acvilei porumbace   

Aria de răspândire
Specia poate fi întâlnită din sudul Europei şi nordul Africii spre est, până în India şi sudul Chinei. O altă subspecie trăieşte în Indonezia.
Protecţia speciei
Datorită hăituirii de-a lungul anilor, în Europa pot fi întâlnite doar câteva populaţii răsfirate, exceptând Spania, unde conform estimărilor trăiesc 800 de perechi. în estul ariei de răspândire acvilele porumbace apar încă relativ frecvent.

Caracteristicile specifice ale acvilei porumbace
Capul: este îngust şi prezintă cioc puternic şi recurbat, caracteristic vulturilor.
Zborul: la fel ca uliii, acvila porumbacă zboară mai repede şi mai îndemânatic decât majoritatea speciilor de vulturi.
Pasărea tânără: are abdomenul brun-auriu, iar penele codale şi cele de vâslire au culoare deschisă şi prezintă dungi închise.
Pasărea adultă: în timpul zborului îi devin evidente dungile închise de pe partea ventrală a penelor de vâslire, precum şi dungile înguste de pe penele codale. Aripile şi coada sunt mărginite de dungi închise la culoare, late.
Picioarele: sunt destul de lungi. Poate prinde şi prăzi surprinzător de mari, multumita  ghearelor ascuţite de  la degetele posterioare puternice şi lungi.
Ouăle: femela depune două-trei ouă albe, uşor pătate, însă de regulă un singur pui rămâne în viată.
Corpul: are dimensiuni medii. Aripile graţioase, brun-închise sunt lungi şi relativ late. Abdomenul       deschis la culoare prezintă dungi late, longitudinale.