sâmbătă, 9 februarie 2013

Erizipel


Erizipel


Erizipelul este o inflamaţie acută a pielii, cauzată de anumite bacterii - streptococii.erizipel.gifCe este erizipelul?
Părţile inflamate dureros, calde, prezintă o roşeaţă şi margini uşor ridicate, bine delimitate.
Boala este caracterizată de febră ridicată (poate atinge şi 40°C), frisoane şi o dungă roşie pe piele. Erupţia specifică se localizează mai ales pe faţă sau pe gambă.
Boala în chestiune nu trebuie confundată cu pseudo-erizipelul, numit în limbaj popular brâncă.
SIMPTOME
□ febră mare (40 °C)
□ frison
□ roşeaţa pielii bine delimitată
□ edem şi căldură la locul infecţiei
□ formarea de vezicule
□ zone afectate: faţa sau gambă
Apariţia erizipelului
Bacteriile ajung în organism prin intermediul unor leziuni foarte mici, de exemplu leziuni bucale sau mici zgârieturi ale gambei.
In caz de cangrenă a gambei, germenii pătrund cu uşurinţă în organismul bolnavului.
Persoanele al căror sistem imunitar este slăbit - de exemplu diabeticii, alcoolicii - sau al căror organism este deja slăbit de alte infecţii pot fi atacate uşor de această boală.
Tratamentul erizipelului
Importanţa tratamentului constă în distrugerea bacteriilor cu ajutorul antibioticului corespunzător. Adesea este nevoie de tratament spitalicesc, cel puţin până când febra şi roşeaţa pielii dispar.
Ce are de făcut bolnavul?
Erizipelul nu poate fi tratat eficient acasă.
Când ne adresăm medicului?
La primele semne ale infecţiei, adresaţi-vă imediat medicului.
Cum procedează medicul?
Medicul administrează penicilină sau un alt antibiotic, în anumite cazuri, zonele atinse de infecţie se vor trata şi local cu antibiotic sau cu dezinfectante.
IMPORTANT!
Prin intermediul tratamentului timpuriu se pot evita complicaţiile, din acest motiv, la primele semne ale bolii (de exemplu febră sau frison), adresaţi-vă imediat medicului.
Evoluţia bolii
Bacteriile ajung în organism prin intermediul unor leziuni aproape invizibile ale pielii. Apoi, după câteva ore sau una-două zile, boala erupe. Boala debutează cu febră bruscă, foarte mare (40°C), însoţită adesea de frisoane. Un alt simptom ce poate însoţi adesea boala este herpesul care apare pe buză (herpes labialis).
Pe zona infectată se poate observa un placard intens eritematos, care se extinde rapid. Pielea este întinsă şi lucioasă, caldă şi dureroasă.
Eripizelul apare mai ales pe faţă, însă se poate localiza şi pe gambă sau în zona ombilicală.
Mărimea edemului depinde de calitatea ţesutului care se află sub acesta. Cu cât ţesutul de sub piele este mai moale, cu atât edemul este mai gros. în cursul tratamentului cu antibiotice, vindecarea se realizează în 6-10 zile. Eripizelul însă se poate „extinde”, şi în acest caz poate dura chiar mai multe săptămâni.
Pericole, eventuale complicaţii
Prin intermediul unui tratament atent, vindecarea se face fără complicaţii.
Pot apărea însă şi anumite complicaţii grave, mai ales în cazul în care tratamentul a fost început prea târziu. în aceste cazuri, erizipelul se poate extinde şi asupra ochiului şi urechii medii. Blocarea vaselor limfatice de pe membrele inferioare şi înmulţirea ţesutului provocată de aceasta poate cauza o inflamaţie gravă, persistentă, aşa numita elefantiază.
Prevenirea erizipelului
□ Ciupercile sau abcesele gambei se vor trata de urgenţă, în caz contrar pot provoca şi apariţia altor infecţii, de exemplu a erizipelului.
□ Diabeticii trebuie să respecte strict regimul alimentar şi medicamentos prescris şi să îşi verifice în mod regulat nivelul glicemiei.