Jderul mâncăcios

Jderul mâncăcios este un reprezentant rar, puţin studiat al acestei familii; trăieşte în regiunile nordice ale Pământului, în zonele polare şi sub-polare. Se hrăneşte cu mamifere şi cu rămăşiţele lăsate de alte animale prădătoare.Ordin: Carnivora
Familie: Mustelidae
Gen si specie: Gulo gulo

Jderul mâncăcios este cel mai mare şi mai puternic din familia sa, semănând mai degrabă cu un urs. Este un animal atât
de curajos, încât atacă şi animalele cu dimensiuni mult mai mari decât ale lui, cum ar fi cerbii şi renii slăbiţi.

Mod de hrănire şi vânătoare

Jderul mâncăcios este surprinzător de lent, dar odată aleasă prada, o urmăreşte perseverent, îşi capturează victimele doar dacă acestea sunt slăbite sau bolnave. Uneori stă la pândă, apoi se repede asupra prăzii.

Vara mănâncă lemingi şi alte mamifere mici, de asemenea păsări şi ouăle acestora. Iarna atacă animale mari, cum ar fi renul. Pe acestea le ucide sărindu-le în spate şi muşcându-le de gât; foarte des „călăreşte” şi o distanţă de 100 de m pe spatele prăzii, până când reuşeşte să o doboare. Din carnea animalului doborât rupe bucăţi mari şi le duce în locuri de depozitare foarte bine ascunse.

Jderul mâncăcios atacă frecvent chiar şi ursul cenuşiu aflat la vânătoare. Işi zbâr leşte blana pe gât şi se apropie de urs scrâşnind din dinţi şi mârâind supărat. Cu această metodă uneori reuşeşte să gonească ursul cenuşiu, care este nevoit să lase în urmă prada. Când jderul mâncăcios nu reuşeşte să consume hrana în totalitate, ascunde resturile pentru mai târziu, de regulă în diferite gropi.

Nu numai că fură prada altor animale, dar pătrunde şi în colibele vânătorilor, pentru a înfuleca din rezervele lor de hrană.

Reproducere

In perioada împerecherii din sezonul călduros, între jderii mâncăcioşi există un „armistiţiu”.
în cadrul ritualului de curtare, frecvent masculul de jder mâncăcios prinde femela de gât şi o târăşte o bucată de drum după el.

După formarea perechilor, partenerii se împerechează de mai multe ori. Fiecare ritual de împerechere durează mai multe ore. Ovulaţia se produce doar în urma jocurilor înfocate.

La majoritatea mamiferelor, după fecundaţie, ovulul se fixează de peretele uterin. La femela de jder mâncăcios există un sistem de „încetinire”, ovulul fecundat stagnează o perioadă în uterul femelei, înainte de a se produce nidaţia, astfel urmaşii, indiferent de perioada împerecherii, se vor naşte în cea mai potrivită perioada pentru ei, între lunile ianuarie-aprilie. Femela fată o dată la 2-3 ani.
Femela îşi pregăteşte cuibul sub o movilă de zăpadă,  sub o stâncă sau în scorbura unui copac. De regulă naşte 2-3 pui. Aceştia vin pe lume cu ochii închişi, dar acoperiţi deja de un păr gălbui.

Primele 2-3 săptămâni de viaţă, puii se hrănesc exclusiv cu lapte matern. în această perioadă mama îi lasă singuri foarte rar, ea hrănindu-se cu alimentele depozitate anterior.

Mai târziu mama aduce alimentele în cuib. Urmaşii sunt înţărcaţi complet la vârsta de 8-10 săptămâni. Masculii tineri de regulă îşi părăsesc mama la începutul perioadei de împerechere, în timp ce „fetele” rămân alături de mama lor şi ajung la maturitate sexuală la vârsta de 2 ani.

Mod de viaţă

Jderul mâncăcios este protejat în mediul său de viaţă, de frig şi umezeală, de constituţia robustă şi blana impermeabilă.
Jderul mâncăcios este un animal singuratic: masculii apără o suprafaţă de 2000 de km2 faţă de masculii rivali. Pentru atenţionarea celorlaltor animale, îşi stropeşte teritoriul cu o secreţie puternic mirositoare, cu aromă de mosc, produsă de o glandă specială aflată sub coadă.

Jderii mâncăcioşi dispun de un remarcabil simţ olfactiv, ceea ce este de mare ajutor în procurarea hranei. Sunt şi buni căţărători, însă se caţără numai pentru a-şi ascunde hrana sau când se refugiază din calea pericolului. Femelele au un teritoriu mai restrâns, dar şi ele îl apără cu îndârjire.

Ştiaţi că…
• Se crede că jderul mâncăcios poate să care un animal de trei ori mai greu decât propria greutate.
• Eschimoşii vând şi cumpără la un preţuri mari blăni de jder mâncăcios, fiindcă sunt foarte practice, hidrofuge şi extrem de călduroase.
• Numele jderului mâncăcios în germană înseamnă „mâncător mare” deşi nu mănâncă cu mult mai mult, comparativ cu alte animale prădătoare.
• Masculul de jder mâncăcios are un teritoriu de 600-2000 km²; femela are numai 50-350 km², un teritoriu considerabil mai mic.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale 
Lungimea corpului: masculul 70-90 cm, femela este proporţional mai mică
Greutatea corporală: 10-25 kg
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 1 -2 ani
Perioada de împerechere: din aprilie până în august
Durata gestaţiei: aproximativ 9 luni, ce includ şi perioada de stagnare a embrionului
Numărul puilor la o fătare: cel mult 4, de regulă 2-3
Mod de viaţă
Comportament: singuratic, este activ atât ziua cât şi noaptea
Hrana: mamifere, păsări ce trăiesc pe sol, broaşte, melci, mortăciuni şi diferite fructe
Durata vieţii: 13 ani
Specii înrudite
Jderul mâncăcios are două subspecii: jderul mâncăcios european şi cel nord-american.

Teritoriul de răspândire

Aria de răspândire
Pe teritoriul Eurasiei şi în taigaua nord-americană. întâlnit mai rar în tundrele deschise.
Protecţia speciei
în multe teritorii este considerat un animal de temut, deoarece intră în case în căutarea hranei. Crescătorii de reni şi astăzi îl vânează necruţător, fiindcă fură puii de reni. în Scandinavia efectivul de jderi mâncăcioşi a scăzut îngrijorător.

Caracteristicile specifice ale jderul mâncăcios

Blana: groasă, impermeabilă, hidrofugă; chiar şi în condiţiile cele mai grele are protecţie şi nu îngheaţă chiar dacă nu are adăpost.
Capul: lung şi aplatizat. Dinţii lungi şi ascuţiţi ai maxilelor puternice se îmbină, astfel animalul poate să roadă chiar şi oasele prăzii.
Labele: sunt mari, pentru ca greutatea să se repartizeze egal şi ca animalul să se deplaseze uşor prin zăpadă. Labele se termină cu cinci gheare lungi, ascuţite
Odată ce şi-a ales o prada, jderul mâncăcios izgoneşte celelalte animale din jur.