Pasărea eider

Pasărea eider este o raţă marină de dimensiuni mari, ce cloceşte pe malurile nordice neprietenoase. Penajul ei de protecţie ne oferă puful, unul dintre cele mai călduroase şi uşoare materiale naturale din lume.Ordin: Anseriformes
Familie: Anatidae
Gen si specie: Somateria mollisima

Pasărea eider comună îşi petrece viaţa, exceptând perioada de clocit, pe mare, unde se scufundă în apa îngheţată furtunoasă pentru a-şi procura hrana. Nici o altă specie de raţă nu trăieşte într-o legătură atât de strânsă cu marea.

Habitat

Eiderul trăieşte pe malurile reci ale Oceanului Atlantic şi în nordul Oceanului Pacific, până la Polul Nord. Iarna o alungă în regiunile mai sudice, dacă apele polare îngheaţă, dar pentru clocit se reîntoarce în zonele nordice.
Eiderul este o pasăre cu o constituţie puternică. Doarme pe stânci umede, ce sunt lovite continuu de valuri puternice. In larg păsările eider sfidează furtuna, grăbindu-se pe culmile munţilor de valuri, de unde se lasă aruncate cu capul strâns pe piept, la poalele valurilor. Pasărea eider îşi  caută hrana pe malurile stâncoase bătute de valuri, unde se aventurează pe stânci între două valuri, urmând să se retragă la momentul potrivit.

Deşi pot suporta toate acestea, păsările eider preferă golfurile liniştite şi fiordurile, unde se adună frecvent cu tovarăşii de specie. Aceste locuri protejate de mal, sunt propice pentru cuibărit, deoarece pasărea cuibăreşte cu plăcere la limita flux-reflux, în afara ariei de acţiune a valurilor.

Reproducere

Masculul cercuieşte în jurul femelei în apă, dându-şi capul pe spate şi emiţând un sunet domol. Femela răsplăteşte peţitorul ales prin imitarea mişcărilor acestuia, iar în final prin acceptul împerecherii. După acesta, perechea se duce pe uscat pentru a căuta un loc corespunzător de , cuibărit.

Uneori pasărea eider cuibăreşte chiar şi în regiuni mlăştinoase sau în păduri, dar de regulă îşi alege locuri la limita flux-reflux. în locurile preferate, cum ar fi insulele mici pe care nu trăiesc vulpi sau şobolani, pasările eider cuibăresc uneori în colonii mari. Cuiburile se află la mai mulţi metri distanţă unele faţă de altele. Fiecare pasăre îşi apără cu îndârjire aria cuibului.

Dacă şi-au ales locul de cuibărit, masculul şi femela pornesc de regulă pe drumuri diferite: masculul năpârleşte, iar femela îşi construieşte cuibul din ierburi şi alge marine. Femela căptuşeşte cuibul cu puf smuls din propriul piept, pentru a asigura ter-moizolarea ouălor. îşi părăseşte rar cuibul, iar când o face îşi acoperă ouăle cu puf pentru a le ascunde de prădători, în timpul clocitului stă de regulă nemişcată, iar datorită penajului este greu de observat.
La puţin timp după ecloziune puii cu puf negru se ridică în picioare, iar câteva ore mai târziu mama îi conduce la mare. Se aruncă imediat în valuri, pentru a ajunge în larg.

Alimentaţie şi mod de hranire

Pasărea eider vânează în special scoici, melci marini şi raci. Este un distrugător de temut al multor specii de scoici: sparge cochiliile mari ale scoicilor cu ajutorul ciocului puternic. Pasărea eider poate rămâne sub apă chiar mai mult de un minut. Frecvent se scufundă în mare la mai mult de zece metri adâncime. A fost observat un eider ce s-a scufundat la mai mult de 15 metri adâncime, a luat o scoică de pe o stâncă şi a adus-o la suprafaţă, pentru a o consuma acolo. In larg păsările eider se adună deasupra stâncilor subacvatice, pentru a se scufunda în căutare de vieţuitoare cu cochilie. în timpul fluxului se scufundă la adâncime, pentru a ajunge la scoicile de pe câmpiile de alge. în timpul refluxului vânează pe fundul apelor puţin adânci.

Ştiaţi că…
• Prima săptămână de viaţă este şi cea mai periculoasă pentru păsările eider: în cele câteva ore dintre ecloziune şi intrarea în apa mării, mai mult de jumătate din pui cad victimă prădătorilor, cel mai frecvent pescăruşilor.
• Pasărea eider a fost probabil motivul înfiinţării primelor teritorii de protecţie a păsărilor. Despre sfântul Cuthbert, un pustnic ce a trăit în secolul VII pe insula Farn, se spune că a pus păsările eider sub protecţie. în acele locuri pasărea eider este cunoscută şi astăzi sub numele de raţa sfântului Cuthbert.
• Intre timp în Islanda au fost izolate marile colonii de păsări eider, iar strângerea pufului acestora a devenit un factor economic important.

 Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale 
Lungimea: 50-65 cm
Anvergura aripilor: 80-100 cm
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 2-3 ani
Perioada clocitului: aprilie-iulie
Numărul ouălor depuse: 4-6 ouă verzi pale
Numărul clocirilor pe an: 1
Durata clocitului: 28 de zile
Vârsta părăsirii cuibului: 70 zile
Mod de viaţă 
Comportament: sociabil
Hrana: scoici, melci, raci şi stele de mare
Sunete emise: masculul „cu-ru-a” răsunător, femela „cur-cur” grav
Specii înrudite
Eiderul este rudă apropiată a eiderului măreţ (S. spectabilis) şi a eiderului catifelat (S. fischeri), dar este o rudă mai îndepărtată a eiderului-Steller (Ploysticta stelleri).Greutatea corporală: 1,5-2,5 kg

Teritoriul de răspândire al păsării eider

Aria de răspândire
Toată regiunea Polului Nord; locurile sale de clocit se întind la sud până în Noua Scoţie, nordul Angliei, Europa Centrală şi Ţările Baltice. Iarna migrează pe malurile regiunilor mai sudice, unele dintre ele căutând şi marile lacuri de la poalele Alpilor.
Protecţia speciei
Locurile sale de clocit şi sursele de hrană, sunt serios ameninţate de poluare malurilor cu produse petroliere.

Caracteristicile specifice ale păsării eider

Ciocul: este mare, triunghiular şi puternic, pentru a putea sparge scoicile.
Masculul: partea dorsală a capului şi abdomenul sunt negre, spatele, gâtul şi obrajii sunt albi, iar la nivelul cefei şi pe părţile laterale ale capului, prezintă pete verzi pale, totul pe un fond galben-roşiati.
Ouăle: femela depune câte 4-6 ouă verzi pale, pe care le acoperă cu puf dacă părăseşte cuibul.
Cuibul: este construit la nivelul solului, în apropierea apei şi este căptuşit cu ierburi şi alge marine.
Femela: prezintă un desen brun şi pieptul dungat