Veveriţa dungată

Veveriţa dungată este un rozător mic, ce trăieşte în apropierea solului şi asemeni celorlaltor veveriţe vărgate, este uşor de domesticit. Este crescută ca animal de casă, deoarece este curioasă şi activă ziua.Ordin: Rodentia
Familie: Sciuridae
Gen si specie: Tamias striatus

Veveriţa dungată îşi petrece marea majoritate a iernii în scorbură, hibernând. Deşi are un adevărat somn de iarnă, la intervale regulate se trezeşte şi îşi caută cămara spaţioasă, aprovizionată cu ghinde, ce au fost adunate în perioada verii şi toamnei precedente.

Mod de viaţă
Veveriţa dungată este răspândită în teritoriile estice ale Canadei şi Statelor Unite ale Americii. Locurile preferate de trai sunt pădurile înfrunzite rare şi tufişurile, dar supravieţuieşte şi pe teritoriile cu soluri pietroase. Coniferele din pădurile de răşinoase îi alcătuiesc hrana. Veveriţa dungată nu este un animal fricos, trăieşte şi pe lângă aşezările umane.

Deşi veveriţa dungată trăieşte de regulă în apropierea pădurilor şi este o bună căţărătoare, îşi petrece destul de puţin timp la înălţime. De obicei hoinăreşte prin pădure deplasându-se pe sol. Işi construieşte cu măiestrie un vast sistem de galerii sub pământ, adesea sub copacii care şi-au pierdut rădăcinile după ce au fost tăiaţi. Construcţia este în permanenţă lărgită. Tunelurile subterane uneori ating şi 10 m lungime, iar vizuina are mai multe cămări şi ieşiri. Veveriţa sapă uneori scorburi mai simple şi mai scurte pentru depozitarea hranei şi pentru ascunziş.

In cea mai mare parte a anului, veveriţa dungată trăieşte singuratică şi îşi păzeşte teritoriul din jurul vizuinii. Dimensiunea teritoriului ocupat, variază între mărimea unei grădini mai mari şi câţiva km pătraţi, iar de regulă se modifică în funcţie de anotimp şi cantitatea de hrană disponibilă.

Alimentaţie şi mod de hranire.

Veveriţa dungată are o mare capacitate de adaptare, iar hrana pe care o poate consuma se încadrează într-o gamă foarte largă. Hrana ei obişnuită este formată din seminţe, nuci, ghinde, dar şi fructe şi boabe. Nu neglijează nici moluştele fără cochilie, insectele, păianjenii sau ouăle păsărilor. Ocazional consumă şoareci şi şerpi de dimensiuni mai mici.
Cea mai mare cantitate de hrană o găseşte pe solul pădurilor, dar dacă este nevoită, culege uneori nuci şi fructe din copaci. Din tot ce adună mănâncă foarte puţin pe loc, de regulă îşi umple cămara.

Veveriţa dungată obişnuieşte să îşi adune hrana cu hărnicie: ghindele, nucile, coniferele şi seminţele, le depozitează în cămări sau în alte locuri sigure de pe teritoriul ei.
Iarna, ghidată de un miros foarte fin, vizitează aceste depozite, rând pe rând. Totuşi mai lasă întotdeauna, intenţionat „stocuri uitate” sub pământ, iar acestea primăvara lăstăresc.

Reproducere

Veveriţa dungată se împerechează de regulă, de 2 ori pe an. Prima oară între lunile februarie - martie şi a doua oară în perioada iunie - august. In acest interval femela este fertilă între 3 şi 6 zile şi este pregătită de împerechere.

Masculii vin din teritoriile învecinate pe teritoriul femelei şi se luptă între ei pentru a intra în graţiile acesteia. în acest timp, femela emite o serie de sunete „cip” la anumite intervale. Veveriţele dungate nu stau însă foarte mult timp în acelaşi loc, în general după perioada de împerechere masculul părăseşte femela care îşi va creşte singură puii.

După treizeci şi una de zile de gestaţie, se nasc 4-5 pui în cuibul bine protejat de sub pământ al femelei, unde aceasta îi alăptează aproximativ o lună, iar apoi pe măsură ce cresc, puii îşi urmează mama în drumurile ei pentru procurarea hranei. La 6-8 luni îşi părăsesc cuibul şi devin independenţi.

La aproximativ trei luni, veveriţa dungată este complet dezvoltată şi în anul următor, de regulă este aptă pentru reproducere.

Ştiaţi că….
• Veveriţa dungată se deosebeşte de celelalte specii de veveriţe, având 2 molari în minus.
• Poate să ducă deodată 9 ghinde: câte patru în pungile bucale laterale şi una între dinţi.
• Pungile bucale laterale ale veveriţei vărgate americane, se pot lărgi până la dimensiunea propriului cap.
• Veveriţa americană este capabilă să-şi depoziteze hrană în greutate totală de 4 kg.
• Veveriţa dungată îşi depozitează numai hrană solidă: ghinde, conifere, ocolind produsele ce ar putea mucegai.
• Veveriţa este uşor de îmblânzit şi în acest caz mănâncă chiar din palma omului.

Caracteristici mai importante
Dimensiuni corporale
Lungimea: capul şi corpul 13,5-18,5 cm; coada: 7,5-11
Greutatea corporală: 70-140 g
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 4-6 luni
Perioada de împerechere: din februarie până în aprilie şi din iunie până în august
Durata gestaţiei: 31 de zile
Numărul puilor la o tătare: 1-9, de regulă 4 sau 5
Mod de viaţă
Comportament: ziua este foarte activă, trăieşte mai ales pe sol unde îşi face cărări largi
Hrana: ghinde, seminţe, conifere şi ciuperci, ocazional insecte şi ouăle păsărilor
Durata vieţii: în sălbăticie 2-3 ani, în captivitate 5-8 ani
Specii înrudite
Rudă apropiată îi este veveriţa dungată siberiana sau burunduk (Eutamias sibiricus).

Teritoriul de răspândire al veveriţei dungate

Aria de răspândire
Veveriţa dungată este răspândită pe tot teritoriul estic al Statelor Unite ale Americii şi în sud-estul Canadei.
Protecţia speciei
Densitatea populaţiilor de veveriţe dungate, este foarte ridicată în teritoriile în care aceasta îşi găseşte locuri ideale de trai. Poate trăi şi în apropierea aşezărilor umane, câteodată fiind necesară limitarea efectivelor datorită pagubelor pe care le produc.