sâmbătă, 9 februarie 2013

Stârcul de noapte


Stârcul de noapte


Stârcul de noapte nu a primit degeaba acest nume, porneşte la vânătoare de peşti şi insecte, mai ales după lăsarea întunericului. Dacă trebuie să-şi hrănească şi puii, pleacă sârguincios la vânătoare şi pe timp de ziuă.starcul_de_nopate.jpgOrdin: Ciconiformes
Familie: Ardeidae
Gen si specie: Nyctiocorax nyctiocorax
Stârcul de noapte are un cioc puternic,p icioare relativ scurte şi spate negru cu reflexe verzui. Aripile, trunchiul şi coada sunt de culoarea scrumului, iar abdomenul este aproape complet alb. De pe ceafă pornesc câteva pene decorative lungi,
înguste, albe, ce i se întind pe spate.
Habitat
Stârcul de noapte trăieşte în diferite regiuni ale lumii, acoperite cu apă. Preferă vegetaţia deasă, malurile râurilor şi lacurilor, mlaştinile şi zonele mlăştinoase de lângă mare. Dar îl putem întâlni şi în lagune, golfuri marine şi la gurile de vărsare ale râurilor.
Condiţie pentru prezenţa sa, este existenţa tufişurilor şi a copacilor, deoarece ziua se odihneşte la adăpostul lor.
Frecvent în acelaşi loc dorm mai mulţi stârci de noapte, de aceea au nevoie de protecţia oferită de coroana deasă a copacilor. Habitatul subspeciilor ce trăiesc în afara Europei, este mlaştina tropicală de mangrove. Stârcii de noapte de aici, împart frecvent acelaşi habitat cu stârcul galben, dar în perioade diferite ale zilei. Aceştia din urmă vânează ziua, astfel cele două specii nu sunt în concurenţă.
Stârcii de noapte din anumite teritorii migrează spre sud. Păsările ce trăiesc în America de Nord, migrează în America Centrală şi cele din Asia în Indonezia; doar stârcii de noapte din regiunile sudice, îşi petrec tot timpul anului la locurile de cuibărit.
Alimentaţie şi mod de hranire
Dacă nu trebuie să aibă grijă de puii lor, stârcii de noapte sunt activi mai ales la răsăritul şi la apusul soarelui. Caută o regiune promiţătoare, acoperită de ape şi păşind încet prin aceasta îşi prind hrana. Spre deosebire de stârcul cenuşiu, ce stă nemişcat în apa puţin adâncă, stârcul de noapte uneori chiar înoată prin apă. Deşi îi place compania, stârcul de noapte vânează singur.
Meniul său este compus mai ales din insecte acvatice şi larvele acestora, dar şi din peşti şi broaşte. Vânează şi pe mal, unde prinde păianjeni, mamifere mici, dar şi păsări.
Au existat şi situaţii când asemeni unui canibal, a consumat ouăle şi puii altor membrii ai coloniei.
Reproducere
Această pasăre sociabilă trăieşte în colonii mari, dar se alătură frecvent şi altor specii de stârci. în zona de clocit masculul posedă un teritoriu propriu, pe care îl protejează cu îndârjire. în faţa intruşilor adoptă o anumită poziţie: îşi pleacă şi îşi întinde capul înainte şi îşi horiplumează penele de pe gât, spate şi piept, lăsând inamicului impresia că are de-a face cu un oponent serios. Pentru a exercita un efect mai înfricoşător, pasărea ce are capul plecat, emite un sunet scurt, scârţâit. îşi salută în schimb partenerul, ascuţinduşi ciocul şi îngrijându-i acestuia penele simbolic.
Masculul adună beţişoare şi bucăţi de lemn din care femela construieşte cuibul. Această fundaţie dezorganizată şi construită lejer, este rearanjată şi îmbunătăţită ani la rândul de către păsări. îşi fac de regulă cuibul în tufărişul sau păpurişul de lângă mal, dar se uneori se întâmplă să şi-l facă în vârful unui arbore de chiar şi 45 de metri sau în locuri mai îndepărtate de apă.
Femela depune 3-5 ouă albastre-verzui la interval de 48 de ore. Clocitul începe imediat după depunerea primului ou, cu participarea ambilor parteneri. Primul pui iese după 3-4 săptămâni. Datorită diferenţei de timp între depunerea ouălor, puii vor ecloziona la intervale de 6-8 zile. Dacă hrana este în cantităţi reduse, atunci primii eclozionaţi vor avea cele mai mari şanse de supravieţuire.
Penajul puilor de pe spate şi lateral este pătat, de culoarea untului pe un fond brun-închis, iar abdomenul este de culoare deschisă. Ambii părinţi participă la hrănirea puilor, mai ales cu peşte. în aşteptarea hranei, puii emit continuu un sunet de cerşit „cvac-cvac”.
Puii părăsesc cuibul părinţilor la trei săptămâni după ecloziune.
Ştiaţi că…
• Culoarea verde deschisă a picioarelor stârcului de noapte, devine galben vie sau roz în perioada de clocit.
• In Marea Britanie pot fi văzuţi rar stârci de noapte în libertate, dar subspecia sa americană s-a stabilit pe insulă în 1951 şi s-a organizat într-o colonie mică.
• Cea mai mare colonie de stârci de noapte observată vreodată a fost consemnată în Virginia, SUA: aceasta a fost alcătuită din 1200 de perechi. • Au fost observaţi stârci de noapte pescuind într-un mod asemănător omului: aruncau bucăţi de hrană sau doar pene pe suprafaţa apei, ademenind astfel peştii curioşi.
Caracteristici mai importante
Dimensiuni corporale
Inălţime: 58-65 cm
Greutatea corporală: 500-700 g
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 2-3 ani
Perioada clocitului: aprilie-iulie
Numărul ouălor depuse: 3-5 ouă de culoare deschisă, albastru-verzuie
Numărul clocirilor pe an: 1
Durata clocitului: 21-23 de zile
Vârsta părăsirii cuibului: 6-7 săptămâni
Mod de viaţă
Comportament: sociabil, dorm în grupuri, cuibăresc în colonii
Hrana: peşti, insecte acvatice, broaşte
Durata vieţii: atinge chiar şi 16 ani
Specii înrudite
Este rudă apropiată a stârcilor şi egretelor, cum ar fi stârcul violaceu (Nyctiocorax violaceus) din America de Nord şi de Sud, stârcul australian cu spatele roşu (N. caledonicus) şi stârcul cu spatele alb (N. leuconotus) ce trăieşte în regiunile sudice şi centrale ale Africii.
Teritoriul de răspândire al stârcului de noapte

Aria de răspândire

Este o specie de pasăre foarte răspândită în America de Nord şi de Sud, Eurasia şi Africa.
Protecţia speciei
Stârcul de noapte este o specie foarte ameninţată în multe teritorii ale Europei Centrale, dar în estul acestei regiuni şi în Europa de Est, este considerată o pasăre frecvent întâlnită.
Caracteristicile specifice ale stârcului de noapte
Picioarele: caracteristice vieţii acvatice. Picioarele ce în mod normal au culoarea verde, în perioada de clocit capătă nuaula gălbuie sau roz.
Relaţia de cuplu: perechea de stârci de noapte îşi arată afecţiunea prin faptul că îşi ating ciocurile şi îşi ciugulesc unul altuia penajul.
Cuibul: este o construcţie lejeră, pasărea îl construieşte în tufăriş sau în vârful copacului.
Ouăle: albastre-verzi, în număr de 3-5.