Vulcanii
Ce este un vulcan ?
In timpul erupţiei vulcanul aruncă în aer lavă incandescentă şi ne încântă cu un joc de artificii spectaculos. El poate revărsa torente de lavă topită pe versantul muntelui, sau poate acoperi soarele cu nori de pulbere.Când din craterul vulcanului Mauna Loa din Hawaii, lava topită erupe ca o fântână arteziană, cerul e acoperit de o lumină portocaliu - aprinsă.
Putem vedea una dintre cele mai extraordinare puteri ale planetei Pământ - vulcanul. Viaţa vulcanului Mauna Loa a început în adâncul oceanului, dar după milioane de ani şi nenumărate erupţii a crescut în aşa măsură încât azi se ridică deasupra nivelului mării ca un munte vulcanic.
Vulcanul este de fapt o gaură în scoarţa terestră, prin care erup în aer gaze, cenuşă şi roci semitopite, care împreună alcătuiesc lava. Părţile cenuşii vulcanice cad pe sol, se aşează stratificat şi se solidifică sub forma unei roci uşoare şi cenuşii. în timpul milioanelor de ani, aceste straturi formează munţii vulcanici. Deseori ei sunt înalţi, conici, cu crater pe vârful conului vulcanic. Mulţi dintre ei se ridică pe fundul oceanului.
Câţiva vulcani sunt foarte tineri. în februarie 1943, în Mexic se năştea un nou vulcan, într-o zi s-a descoperit o mică fisură în solul unui lan de porumb. în 24 de ore fisura s-a transformat într-o prăpastie de 25m lăţime, care apoi s-a deschis, lăsând la suprafaţă cenuşa şi rocile incandescente. în scurt timp această prăpastie s-a transformat într-un deal de lavă de 10 m înălţime. Vulcanul a fost denumit Paricutin, a atins înălţimea maximă de 405 m după nouă ani de activitate.
Şi unele insule au fost create de vulcanii subacvatici. în 1963 a erupt un vulcan subacvatic în apropiere de coasta sudică a Islandei, aruncând în aer gaze şi nori de fum. în urma erupţiei de lavă s-a născut o nouă insulă: Surtsey, denumit după Surtr, un zeu antic în lumea nordică. Erupţia s-a terminat abia după 3 ani, insula crescând la 1,9 km2 suprafaţă.
Câţiva vulcani sunt foarte tineri. în februarie 1943, în Mexic se năştea un nou vulcan, într-o zi s-a descoperit o mică fisură în solul unui lan de porumb. în 24 de ore fisura s-a transformat într-o prăpastie de 25m lăţime, care apoi s-a deschis, lăsând la suprafaţă cenuşa şi rocile incandescente. în scurt timp această prăpastie s-a transformat într-un deal de lavă de 10 m înălţime. Vulcanul a fost denumit Paricutin, a atins înălţimea maximă de 405 m după nouă ani de activitate.
Şi unele insule au fost create de vulcanii subacvatici. în 1963 a erupt un vulcan subacvatic în apropiere de coasta sudică a Islandei, aruncând în aer gaze şi nori de fum. în urma erupţiei de lavă s-a născut o nouă insulă: Surtsey, denumit după Surtr, un zeu antic în lumea nordică. Erupţia s-a terminat abia după 3 ani, insula crescând la 1,9 km2 suprafaţă.
VULCANUL KRAKATAU
In 1883 o erupţie a distrus complet insula vulcanică Krakatau, situat între Sumatra şi Jawa. Vulcanul se pregătea zgomotos de peste patru ani, iar pe 27 august prin erupţia cea mai zgomotoasă a zburat în aer vârful muntelui vulcanic. Explozia s-a auzit în Australia, la 4000 de km depărtare. Au ajuns în aer milioane de tone de fum şi cenuşă, acoperind soarele în toată lumea. Valuri de cunami au inundat coastele Jawei şi Sumatrei, numărul victimelor depăşind 36 de mii. Când cerul s-a înseninat, s-a observat că cea mai mare parte a vulcanului Krakatau dispăruse. In scurt timp din apă s-a ridicat o nouă insulă, căreia i s-a dat numele de Anak Krakatau, ceea ce înseamnă copilul lui Krakatau. Actualmente acest vulcan are o altitudine de 200 m.
Adâncurile mocnesc
Vulcanii se formează în punctele de minimă rezistenţă ale scoarţei terestre. Pământul este acoperit de o scoarţă dură, exterioară: litos-fera, compusă dintr-o scoarţă şi partea superioară, dură a mantalei. Litosfera s-a fragmentat în plăci uriaşe, rigide, aşa numitele plăci tectonice.
Sub influenţa uriaşei presiuni din adîn-curi, plăcile tectonice sunt în permanentă mişcare. In unele locuri această mişcare dă naştere la lanţuri muntoase, alteori marginile plăcilor cad în şanţuri adânci, în adâncul Pământului, fenomen numit subducţie. Plăcile în mişcare când se întîlnesc, când se îndepărtează unele de altele. Astfel de zone sînt zonele marginale ale plăcilor tectonice, fiind zone de minimă rezistenţă pe scoarţa terestră, unde se pot produce erupţii vulcanice.
Sub scoarţă se află un alt strat, mantaua, în interiorul căruia, sub litosfera, la o adâncime de peste 100 km se află asteno-sfera. Aici se produc temperaturi aşa de mari, încât multe roci se topesc. Aceste roci topite, care conţin şi apă şi gaze, se numesc magmă, care se adună în camera magmatică. Magma e mai fierbinte şi mai uşoară decât materiile înconjurătoare, iar în ascensiune spre suprafaţă, topeşte mare parte din rocile stratului superior. în drumul spre suprafaţă ia naştere hornul vulcanului. Gazele sînt închise în magmă, crescându-i presiunea. în final, sub presiunea gazelor, magma erupe sub forma lavei în punctul de minimă rezistenţă a scoarţei.
Sub influenţa uriaşei presiuni din adîn-curi, plăcile tectonice sunt în permanentă mişcare. In unele locuri această mişcare dă naştere la lanţuri muntoase, alteori marginile plăcilor cad în şanţuri adânci, în adâncul Pământului, fenomen numit subducţie. Plăcile în mişcare când se întîlnesc, când se îndepărtează unele de altele. Astfel de zone sînt zonele marginale ale plăcilor tectonice, fiind zone de minimă rezistenţă pe scoarţa terestră, unde se pot produce erupţii vulcanice.
Sub scoarţă se află un alt strat, mantaua, în interiorul căruia, sub litosfera, la o adâncime de peste 100 km se află asteno-sfera. Aici se produc temperaturi aşa de mari, încât multe roci se topesc. Aceste roci topite, care conţin şi apă şi gaze, se numesc magmă, care se adună în camera magmatică. Magma e mai fierbinte şi mai uşoară decât materiile înconjurătoare, iar în ascensiune spre suprafaţă, topeşte mare parte din rocile stratului superior. în drumul spre suprafaţă ia naştere hornul vulcanului. Gazele sînt închise în magmă, crescându-i presiunea. în final, sub presiunea gazelor, magma erupe sub forma lavei în punctul de minimă rezistenţă a scoarţei.
Puncte fierbinţi
Câţiva vulcani s-au format deasupra aşa-nu-mitelor puncte fierbinţi. Acestea nu sunt zone slabe ca rezistenţă a scoarţei, ci surse de căldură în straturile adânci ale Terrei, care produc cantităţi enorme de magmă. Magma se ridică spre suprafaţă, forează o gaură în scoarţă, formând vulcanul. Magma apoi se răceşte, se scufundă, eventual ridicându-se din nou.
Punctele fierbinţi ale scoarţei rămân întotdeauna în acelaşi loc, cu toate că plăcile tectonice se deplasează deasupra lor în permanenţă, în felul acesta de-a lungul milioanelor de ani se formează noi vulcani. în aşa fel s-au format şi se formează şi astăzi prin activitate vulcanică insulele Hawaii din Oceanul Pacific.
Punctele fierbinţi ale scoarţei rămân întotdeauna în acelaşi loc, cu toate că plăcile tectonice se deplasează deasupra lor în permanenţă, în felul acesta de-a lungul milioanelor de ani se formează noi vulcani. în aşa fel s-au format şi se formează şi astăzi prin activitate vulcanică insulele Hawaii din Oceanul Pacific.
Tipuri de lavă
Lava ce erupe din vulcan poate atinge 1000°C, revărsându-se de pe muntele vulcanic cu 165 m/s. în timp încetineşte şi se răceşte, formând două tipuri de lavă, fiecare având denumire de origine hawaiiană. Primul, denumit lavă “pahoehoe” se solidifică în creste apropiate, care deseori amintesc de nişte funii. Al doilea, denumit lavă “aa”, formează un strat dur.
Vulcanii nu erup la fel. Natura erupţiei este determinată de tipul gazelor şi cantitatea de apă din magmă. Mai mult, acelaşi vulcan poate erupe în mai multe moduri.
Activitatea vulcanilor hawaiieni (vulcani de tip scut) e una din formele de erupţie cele mai “liniştite”. Lava este roşiatică, lichidă şi vâscoasă. Gazul se eliberează mai uşor, aruncând magma spre cer ca nişte fântâni arteziene incandescente. Acest tip de erupţie a fost denumit după doi vulcani hawaiieni, Mauna Loa şi Kilauea.
La erupţile tip Stromboli, gazele se eliberează sub forma unor explozii repetate, mai mici. La fiecare explozie ies la suprafaţă bucăţi de lavă semilichide, care cad pe pământ, se rostogolesc în jos, rupându-se în bucăţi. Acest tip de erupţie a fost denumit după vulcanul Stromboli din Italia, care erupe cu regularitate şi în zilele noastre.
Activitatea vulcanilor hawaiieni (vulcani de tip scut) e una din formele de erupţie cele mai “liniştite”. Lava este roşiatică, lichidă şi vâscoasă. Gazul se eliberează mai uşor, aruncând magma spre cer ca nişte fântâni arteziene incandescente. Acest tip de erupţie a fost denumit după doi vulcani hawaiieni, Mauna Loa şi Kilauea.
La erupţile tip Stromboli, gazele se eliberează sub forma unor explozii repetate, mai mici. La fiecare explozie ies la suprafaţă bucăţi de lavă semilichide, care cad pe pământ, se rostogolesc în jos, rupându-se în bucăţi. Acest tip de erupţie a fost denumit după vulcanul Stromboli din Italia, care erupe cu regularitate şi în zilele noastre.
Erupţia tip Vulcano
Este un tip de erupţie mult mai periculos denumit după vulcanul Monte Volcano din Italia. Acesta aruncă roci la câţiva kilometri de crater. Magma e compactă, gazele nu reuşesc să se elibereze din ea. Presiunea enormă ce rezultă face ca erupţia să fie atât de violentă.
Cea mai puternică este erupţia de tip “plinius”. Acestui tip aparţinea uneia dintre cele mai renumite erupţii ale istoriei. în 79 e.n. Vezuviul a erupt cu o asemenea forţă, încît a acoperit complet oraşele Pompei şi Herculaneum.
