Gaia roşie

Gaia roşie este cunoscută datorită zborului său elegant. O întâlnim mai ales pe dealurile acoperite cu păduri de foioase, unde foloseşte cu abilitate curenţii de aer, pentru a-şi uşura zborul.Ordin: Falconiformes
Familie: Accipitridae
Gen si specie: Milvus milvus

Gaia roşie este printre cele mai graţioase păsări răpitoare. Cu ajutorul aripilor lungi, uşor recurbate, planează uniform pe
curenţii de aer. Efectivul central-european de aproximativ cinci mii de perechi, reprezintă jumătate din efectivul mondial.

Mod de hranire şi vânatoare

In unele zone gaia roşie trăieşte lângă gropile de gunoi şi consumă mortăciuni. Deoarece habitatul îi este redus continuu, s-a adaptat noii situaţii şi în loc de mamifere mici, se hrăneşte cu nevertebrate, reptile şi peşti, precum şi cu resturi alimentare. Uneori prinde şi păsări mari. în lunile grele de iarnă consumă cu plăcere cadavrele iepurilor şi a altor animale.

Datorită aptitudinilor unice de zbor, gaia roşie poate zbura prin planare sau ramare ore în şir. De regulă zboară mai jos de 20 de metri. Dacă observă o pradă vie, coboară brusc şi o prinde cu ghearele puternice. Astfel nici nu trebuie să aterizeze.
Gaia roşie preferă probabil mortăciunile deoarece ghearele ei negre, mici, nu sunt corespunzătoare învingerii unei prăzi mai mari, ce se poate apăra. Deoarece ghearele sunt ascuţite, gaia poate prinde prăzi mai mici.

Mod de viaţă

Gaia roşie are dimensiunea unui uliu, dar este mai graţioasă şi mai elegantă. Penajul strălucitor este brun-castaniu. în timpul zborului poate fi recunoscută după aripile înguste şi uşor recurbate şi după coada sa lungă, puternică şi despicată. Sunt evidente petele albe mari de la capătul întunecat al penelor de vâslire. La o observare mai atentă îi putem vedea capul dungat cenuşiu-deschis şi dunga deschisă la culoare, de pe partea superioară a aripi lor. Masculul şi femela sunt aproape identici.

Gaiele roşii din sudul Angliei şi Suediei sunt de regulă păsări de mal, în timp ce păsările central-europene sunt călătoare, iernând în Peninsula Iberică. Revin la locurile lor de cuibărit în luna februarie. Cuibăreşte frecvent şi în ţara noastră.
Iarna se adună în grupuri, în regiunile bogate în hrană şi în cele de dormit: au fost descoperite chiar şi 27 de păsări într-un singur loc de dormit. Cel mai des însă le vedem planând singure sau în perioadele de clocit, în perechi.

Reproducerea

Inainte de împerechere, la sfârşitul lui martie sau în aprilie, perechile planează deasupra locului de cuibărit, cel mai frecvent la marginea unei păduri de foioase. Uneori masculii şi femelele, sau masculii adversari, se apucă cu ghearele, cad rotindu-se cu aripile deschise, iar foarte aproape de coroana arborilor se desprind.

Cuibul are diametrul de aprox. 1 m şi este construit de ambii parteneri, cel mai frecvent la înălţime, într-un copac.
Cel mai mult cloceşte femela, uneori însă ajută şi masculul. Puii de culoare crem şi brun-deschis eclozionează în ordinea depunerii ouălor. La aproximativ 50 de zile îşi iau zborul pentru prima dată. După aceasta părinţii îi mai hrănesc timp de o lună.

Gaia roşie şi omul

Omul hăituieşte multe păsări răpitoare, printre care şi gaia, deşi aceasta îi este uneori de folos: îşi caută hrana printre resturile menajere ale omului şi adună animalele (mamifere şi păsări) călcate de maşini. Gaia strânge şi resturi: textile şi materiale plastice, cu care îşi căptuşeşte cuibul. In unele ţări aceste păsări au renunţat şi la modul de viaţă călător specific, pentru ca iarna să-şi poată căută hrana în apropierea omului.

Observaţii pe teren

Gaia roşie este întâlnită mai ales în zonele deschise, unde se găsesc arbuşti mai înalţi şi în regiunile împădurite. în Europa Centrală poate fi observată mai ales în regiuni deluroase, deoarece acolo se formează curenţi de aer necesari zborului de vâslire şi planare. Cuibul acestor păsări răpitoare elegante, se găseşte în zonele mai deschise ale pădurilor mixte şi de foioase.

Gaia roşie reacţionează rapid, dacă este deranjată în timpul perioadei de clocit. Din acest motiv trebuie să stăm departe de locurile de cuibărit, deoarece perechea poate părăsi cuibul.
In afară de cele 4400 de păsări ce clocesc în Germania, se mai găsesc 300 de perechi în Polonia şi 200 în Elveţia. Efectivele din Olanda şi Belgia sunt foarte mici. Gaia roşie cuibăreşte uneori şi în România.
In Marea Britanie, gaia roşie mai poate fi observată în locurile de cuibărit din centrul Ţării Galilor, în 1989 s-a încercat reintroducerea acestei păsări în Scoţia.

Ştiaţi că…
• Deoarece gaia roşie îşi petrece mare parte a zilei în căutare de hrană, planând la mică înălţime, poate fi văzută şi în zonele în care apare în număr mic.
• Gaia roşie îşi foloseşte uneori abilităţile de zbor şi pentru a prinde prada altor păsări, mai ales a sfârcului şi a corbului, dar chiar şi a uliului sau a şoimului călător. Gaia roşie le urmăreşte fiecare mişcare şi le determină să-şi scape prada.
• Pe vremea lui Shakespeare gaia roşie era protejată în Londra, fiind considerat un consumator preţios de mortăciuni. Trăiau în număr mare chiar şi în centrul oraşului. în drama sa „Poveste de iarnă” Shakespeare a scris despre obiceiul acestor păsări de a strânge cârpe vechi, chiar şi haine puse la uscat pentru a-şi construi cuibul: „când gaia cuibăreşte, păzeşte-ţi straiele simple”.
• Ultima gaie roşie din Londra a fost observată în anul 1859, deasupra Pieţei Piccadilly.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea: masculul 60-65 cm, femela aprox. 70 cm
Anvergura aripilor: aprox. 160 cm
Greutatea corporală: masculul 800-1200 g, femela 980-1600 g
Reproducere
Maturitatea sexuală: la 3 ani
Perioada clocitului: aprilie-iulie
Numărul ouălor depuse: 1-4
Durata clocitului: 32 de zile
Vârsta părăsirii cuibului: la 48-54 de zile
Mod de viaţă
Comportament: trăieşte în relaţii statornice de cuplu
Hrana: mamifere mici şi păsări, mortăciuni şi peşti
Durata vieţii: de regulă 4-5 ani, dar în libertate ating chiar şi 26 de ani, iar în captivitate chiar şi 38
Specii înrudite
Gaia brună (Milvus migrans) trăieşte doar în unele regiuni ale Europei Centrale.

Teritoriul de răspândire al gaiei roşii

Aria de răspândire
In Europa, mai ales în Europa Centrală, Franţa şi Spania. Efectivele au scăzut considerabil, iar în unele regiuni sudice ale Europei chiar a dispărut, cum ar fi în Peninsula Balcanică, unde trăia odinioară.
Protecţia speciei
Efectivele central-europene par stabile. La noi însă gaia roşie este printre speciile ameninţate cu dispariţia, fiind întâlnită în puţine locuri.

Caracteristicile specifice ale gaiei roşii

Penele de vâslire: sunt lungi şi răsfirate asemeni unor degete, servesc la zborul planat şi la cel de vâslire.
Aripile: sunt lungi, înguste şi orientate uşor înapoi; partea anterioară este brun-castanie, iar inferior părţii întunecate a penelor de vâslire, prezintă o pată albă mare.
Ouăle: sunt albe, cu pete brun-roşietice; de regulă sunt două-trei, dar uneori poate fi unul singur sau chiar cine.
Ghearele: sunt mici, dar tăioase şi ascuţite.
Coada: este lungă şi adânc despicată, ajută la ghidare şi menţinerea echilibrului.
Ochii: gaia roşie are vedere excelentă, fiind de opt ori mai bună decât cea a omului.
Ciocul: este recurbat şi tăios; cu acesta mărunţeşte prada sau mortăciunile.