Lopătarul

Lopătarul este o pasăre mare şi graţioasă, ce s-a răspândit dispersat în Europa şi Asia. Cu ciocul său deosebit, care are forma unei lopeţi, poate să cearnă peştii şi insectele din apă.Ordin: Ciconiiformes
Familie: Plateleidae
Gen si specie: Platalea leucorodia

Lopătarul cu ciocul în formă de lopată, este una dintre cele şase specii de lopătari. Apariţia acestuia este din ce in ce mai rară, deoarece suprafeţele pentru clocit si procurare a hranei sunt poluate şi drenate continuu.

Habitat

Lopătarul trăieşte în special în lagune marine şi la gura de vărsare a fluviilor in mare, în stufăriş. Deşi unele exemplare trăiesc singure, adesea îşi fac apariţia în grupuri a câte 50 de păsări, în apele puţin adânci, unde îşi caută hrana. Lopătarul cu picioarele lungi preferă lacurile cu nisip şi mâl şi râurile cu curgere lentă, nu numai pentru faptul că sunt bogate în hrană, dar mai ales pentru că îi oferă un habitat netulburat fără intervenţia omului.

Lopătarul vizitează atât apele sărate cât şi pe cele dulci, dar preferă apele lente, curgătoare faţă de râurile rapide. La noi în ţară este întâlnit în special în Delta Dunării, aici cloceşte netulburat şi profită de hrana abundentă. Toamna migrează spre Valea Nilului, în Africa Centrală şi de Sud-vest; în aceste regiuni îşi petrece sezonul rece.

Alimentaţie şi mod de hranire

Lopătarii îşi procură hrana mai ales la răsăritul şi apusul soarelui.
Sunt văzuţi foarte des în grupuri albe, ca nişte fantome, intrând dezordonat în apele puţin adânci. Datorită picioarelor lungi pot să intre şi în apele adânci de 50 cm. Păşesc încet şi precaut ca să nu tulbure apa şi să sperie prada.
In timp ce păşesc îşi mişcă ciocul scufundat în apă, întredeschis, ca pe un pendul, prinzând în felul acesta tot ce  este consumabil. Astfel prind lopătarii cea mai mare parte a hranei, dar dacă zăresc pe mal o bucăţică bună de mâncat, se arunca asupra ei cu sărituri rapide şi o înghit.

In funcţie de locul geografic şi de anotimp, meniul lopătarului poate să fie foarte variat, în cea mai mare parte depinde de habitatul permanent: apă sărată sau dulce. Hrana principală este întotdeauna reprezentată de diferite insecte acvatice, libelule, melci, diferite specii de raci şi peşti, râme, mormoloci şi broaşte tinere.

Reproducere

Perioada de clocit durează din aprilie până în iunie. Cunoaştem foarte puţine date despre cum se formează perechile, deşi au fost observate foarte multe păsări cu instinct de împerechere. Moţul galben, aflat pe creştetul capului se zbârleşte şi păsările şi-l curăţa reciproc.

Cuibul este construit pe suprafeţele din stufăriş, sau la  cel puţin 5 metri înălţime, pe un copac. în colonii, cuiburile se află la cel puţin 1 sau 2 metri distanţă unul de altul, în cazul în care spaţiul este restrâns aproape că se ating între ele. Lopătarul nu este agresiv şi nici teritorial, dar în perioada clocitului îşi ocroteşte zona faţă de intruşi. Când cuibul este gata, femela depune la intervale de 3-4 zile  câte un ou. Părinţii clocesc pe rând. De obicei femela depune ouă o data pe an, însă dacă cuibul este prădat sau inundat, se poate repeta depunerea şi clocirea ouălor.

După ecloziune puii sunt hrăniţi de ambii părinţi cu hrană regurgitată. După 4 săptămâni puii nu mai încap în cuib şi aşteaptă să fie hrăniţi pe lângă cuib. Uneori se pot amesteca cu puii cuibului vecin. La aproape 7 săptămâni puii pot să zboare, dar mai rămân cu părinţii o perioadă de timp.

 Ştiaţi că…
• In cursul migraţiei dintre anotimpuri, asemănător berzelor şi păsărilor răpitoare, lopătarul se lasă dus de curenţii ascendenţi de aer cald.
• Până în secolul XVII lopătarii cloceau şi în Marea Britanie. Astăzi ei sunt ameninţaţi pe toată suprafaţa de răspândire.
• Lopătarul se adaptează foarte uşor: este capabil să stea pe un picior ca barza, în arbori ca sfârcul cenuşiu şi poate să înoate ca pelicanul.
• Lopătarii zboară uneori în grupuri mari, în formă de „V”, cu gâturile întinse.

Observaţii pe teren

In Europa Centrală, cu excepţia locurilor de clocit de pe lângă lacurile din Olanda, lopătarul este un musafir rar. La noi în ţară cloceşte în mod deosebit în regiunile din Delta Dunării. Poate fi recunoscut de la distanţă datorită gabaritului şi a penelor albe; poate fi observat căutându-şi hrană, în zona lacurilor dulci şi la gura de vărsare a fluviilor. Având un cioc lung în formă de lopată, poate fi deosebit cu uşurinţă de alte păsări mari, în plus zboară ca barza, cu gâtul şi capul întinse înainte.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale 
Lungimea: 88 cm
Anvergura aripilor: 130 cm
Reproducere 
Maturitatea sexuală: la 3 ani
Perioada de clocit: aprilie-iunie
Numărul ouălor depuse: de regulă 4, de culoare albă cu pete ruginii
Durata clocitului: 21 de zile
Vârsta primului zbor: 28-30 de zile
Mod de viaţă 
Comportament: trăieşte în colonii, pasăre migratoare
Hrana: insecte acvatice, raci, moluşte şi peşti
Durata vieţii: cea mai vârstnică pasăre cunoscută a trăit 28 de ani şi 2 luni
Specii înrudite
Există încă alte cinci specii de lopătari, printre care şi lopătarul roz american (P. ajaja), lopătarul african (P. alba) şi lopătarul mic sau lopătarul asiatic cu faţa neagră (P. minor).

Teritoriul de răspândire al lopătarului

Aria de răspândire
Dispersat în Olanda, sud-estul Europei Centrale şi Europei de Sud, Africa de Nord, Rusia Centrala şi de Sud, India şi Sri Lanka. La noi în ţară clocesc foarte multe perechi.
Protecţia speciei
Drenarea suprafeţelor de clocit şi de hrănire periclitează specia. în Europa, mai precis în Ijsselmeer, Olanda, locurile de clocit sunt protejate.