Pupăza

Pupăza este o pasăre cu aspect exotic, cu dungi transversale albe şi negre pe aripi. în Europa este pasăre migratoare, dar azi în Europa Centrală mai poate fi văzută numai extrem de rar.Ordin: Coraciiformes
Familie: Upupidae
Gen si specie: Upupa epops

Pupăza este o prezenţă zilnică în zonele sudice ale Europei. Cele mai îndrăgite zone de trai sunt terenurile largi, deschise, cu mulţi copaci, pâlcurile de măslini, coastele vinifere şi curţile cu pomi fructiferi. Cuibăreşte frecvent în apropierea omului şi iernează în Africa.

Mod de viaţă

Pupăza are pe cap o creastă din pene, cu vârfuri negre. Aceasta se deschide asemănător unui evantai dacă pasărea este speriată sau agitată. Dacă pupăza coboară pe o creangă sau pe sol, creasta se deschide din nou, pentru scurtă vreme.
In aer este uşor de recunoscut, nu doar datorită coloritului său, ci şi datorită zborului caracteristic, unduit şi inegal, cu bătăi lente din aripi. Deşi pupăza pare mai degrabă înceată şi neajutorată, poate zbura cu o viteză uimitoare, încearcă să scape din calea păsărilor răpitoare, cum este şoimul, zburând deasupra acestora, pentru a nu putea fi prinsă.

în luna august, pupăza îşi părăseşte locul de cuibărit şi pleacă pentru a ierna în Africa, la sud de Sahara, câteodată şi în apropierea Mării Mediterane. Dacă în luna aprilie, temperatura începe din nou să crească în nordul îndepărtat, se întorc.

Alimentatie si mod de hrănire

Pupăza se odihneşte pe crengile groase ale copacilor, dar poate fi văzută adesea şi pe acoperişurile caselor. Marea majoritate a hranei şi-o procură de pe sol. Cu ciocul său lung, uşor curbat, ciuguleşte prin livezi şi păşuni, câteodată chiar în micile pajişti din curţi, căutând insecte şi larve ce trăiesc în sol. Caută şi păianjeni, viermi şi guşteri mici. Câteodată prinde insectele din zbor. Iarna îşi completează meniul cu diferite specii de furnici şi termite.

Reproducere
Masculul îşi cântă cel mai adesea cântecul de împerechere, bine ascuns într-un copac. Intre timp, îşi lasă ciocul în jos şi înfoindu-şi penele de pe gât şi creasta, încercă să exercite o atracţie cât mai mare asupra femelei.

După împerechere, femela depune cinci-opt ouă pe podeaua necăptuşită a unei scorburi, în adâncitura unui perete, pe o grămadă de pietriş sau chiar pe grămezi de scânduri. Se mai întâmplă să căptuşească cuibul cu fire de iarbă sau cu muşchi, în general însă nu aduc în cuib obiecte străine. Culoarea ouălor poate varia de la cenuşiu-albăstrui la brun-verzui; femela cloceşte ouăle cel mult 16 zile, timp în care perechea o hrăneşte permanent.

Puii, ce au deja puf, ies din ouă unul după altul, la intervale scurte de timp. La început mama lor îi încălzeşte, iar tatăl îi hrăneşte, dar după ce le cresc încet-încet penele, părinţii încep să îi hrănească cu rândul, până ce puii părăsesc cuibul; aceasta se întâmplă la aproximativ 27 de zile. In contradicţie cu părerea generală, conform căreia pupezele ar fi animale murdare, până şi puii încearcă să-şi rezolve necesităţile fiziologice în afara scorburii.

Cuibul pupezei emană un miros greţos, asemănător cu moscul, a cărei sursă este o secreţie glandulară. Acest miros respingător provine de la uleiul cu care păsările îşi îngrijesc penele, produs de o glandă situată la baza cozii. în caz de pericol, femela şi puii pot stropi agresorul cu acest ulei.

Ştiaţi că…
• Dacă pupăza este luată prin surprindere de o pasăre răpitoare, care zboară deasupra ei, atunci se apără astfel: se întinde pe pământ, îşi desface aripile şi deschide coada, iar în acest timp îşi ţine ciocul în sus. Astfel desenul penajului său, ce are contraste puternice, îi estompează conturul corpului.
• Scriitorii evului mediu amintesc pupăza în conexiune cu magia şi lucrurile supranaturale, recomandând părţile corpului său pentru îmbunătăţirea memoriei.
• Vara au fost observate pupeze până departe în nord, chiar şi în Islanda. Dar în acea zonă rece nu au putut să cuibărească.
• In caz de pericol, tinerele păsări aflate în cuib, stropesc în ochi agresorul cu excremente lichide. Duşmanii sunt ţinuji la distanţă, de mirosul respingător
al secreţiei glandei de la baza cozii.
• Egipteni apreciau foarte mult pupăza; unele din hieroglifele lor fac trimitere la capul pupezei.
• Legenda spune că iniţial pupăza avea creastă de aur şi de aceea era vânată. Ea ar fi cerut ajutor regelui Solomon, care i-a preschimbat creasta de aur într-o creastă de pene.

Caracteristici mai importante

Dimensiuni corporale
Lungimea: 26-28 cm
Greutatea corporală: 55-75 g
Reproducere 
Maturitatea sexuală: la un an
Număr clocirilor pe an: 1, rar 2
Perioada de clocit: mai-iulie
Durata clocitului: 15-16 zile
Vârsta părăsirii cuibului: 26-27 de zile
Mod de viaţă
Sunete emise: un „pu-pu-pup” moale şi înăbuşit, care se aude în depărtare
Comportament: în general puţin sociabilă, doar în timpul migratiilor formează grupuri mici
Hrana: insecte mari şi larvele acestora, viermi, guşteri mici
Durata vieţii: nu este cunoscută exact
Specii înrudite
Pupăza este singura specie a familiei Upupidae şi are nouă varietăţi.

Teritoriu de raspandire al pupezei

Aria de răspândire
Este pasăre de vară, cuibăreşte în toată Europa, cu excepţia Peninsulei Scandinave, câteodată şi în sudul Angliei. Poate fi întâlnită în Africa, India şi într-o mare parte din sudul Asiei.
Protecţia speciei
In ciuda numărului foarte redus din Europa Centrală, în multe locuri încă nu s-au luat, din păcate, măsuri de protecţie a speciilor periclitate. în celelalte zone de răspândire, se pare că numărul pupezelor este constant.

Caracteristicile specifice ale pupezei

Capul: mic, agil, are o culoare -vie, maro-portocalie; cioc lung, subţire, arcuit în jos. Are o creastă lungă din pene, asemănătoare unui evantai care se mulează pe cap, cu vârfuri de culoare neagră, aceasta devine vizibilă doar când pasărea este agitată. Se mai deschide pentru scurtă vreme şi când aterizează pe pământ.

Ouăle: culoare brun-verzuie ştearsă, galbene sau verzi; într-un cuib pot fi 5-8, dar chiar şi 12 ouă.

Aripile: largi şi rotunjite, cu dungi negre şi albe foarte vizibile, după care pasărea poate fi recunoscută şi în zbor.

Coada: colţuroasă, are dungi albe şi negre foarte vizibile, ca cele de pe aripi.

Abdomenul: culoare vie, maro-portocali.

Picioarele: relativ scurte, destinate deplasării pe sol.